Clasificarea fronturilor atmosferice

In clasificarea fronturilor atmosferice, se tine seama de mai multe criterii dintre care mai
importante sunt urmatoarele:
– originea geografica a maselor de aer, dimensiunea si dinamismul lor,
– modul in care circula aerul in zona suprafetei frontale, dezvoltarea fronturilor pe verticala,
– intensitatea proceselor meteorologice generate,
– directia de deplasare a maselor de aer in raport cu frontul atmosferic,
– numarul maselor de aer pe care le separa etc.

Dupa originea geografica a maselor de aer, dimensiuni si dinamism fronturile atmosferice se
impart in principale si secundare.

Fronturile atmosferice principale delimiteaza principalele tipuri geografice de mase de aer,
purtand denumirea uneia dintre masele de aer separate. Spre exemplu: frontul arctic (sau antarctic)
separa aerul arctic (sau antarctic) de cel polar, frontul polar (temperat), aerul polar (temperat) de cel
tropical, iar frontul ecuatorial (intertropical) separa masele de aer aduse de alizeele din emisfera
nordica de cele transportate de alizeele din emisfera sudica, constituind limitele extreme ale musonilor
ecuatoriali.

Fronturile principale, nu inconjura de obicei tot globul asemeni unor brauri circumterestre, ci se
compun din mai multe sectoare separate sau ramificatii. De exemplu, frontul polar sau temperat din
emisfera nordica este alcatuit din 5 sectoare: frontul polar atlantic, frontul polar mediteranean, frontul
polar asiatic, frontul polar pacific si frontul polar nord-american. Pozitia spatiala a acestor fronturi este
schimbatoare de la o luna, anotimp sau de la un sezon la altul. Prin medierea pozitiei lor pentru perioade
mai indelungate, aceste fronturi pot fi transpuse pe harti numindu-se in acest caz fronturi climatologice.

De la o zi la alta, anumite sectoare din fronturile amintite, sau insasi frontul in totalitatea sa, pot sau
poate sa dispara si apoi sa reapara, in functie de modificarile ce intervin in configuratia campului baric
si a curentilor de aer ce pot impune ca procese fie fotogeneza, fie frontoliza.

Fronturile atmosferice secundare, separa in cadrul maselor de aer cu aceeasi origine, diverse
sectoare ce prezinta insusiri fizice diferite (temperatura, umiditate, nebulozitate etc.), insusiri
diferentiate sectorial din cauza interactiunii mai mult sau mai putin indelungate cu suprafata activa,
peste care s-au deplasat, suprafata care la randul ei, este intr-o masura mai mare sau mai mica
neomogena. Fronturile secundare apar cel mai frecvent in interiorul maselor de aer polar care prezinta
diferentieri marcante de temperatura si umiditate intre principalele sale tipuri maritim si continental

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *