Problema cea mai mare a razboiului este ca are tendinta sa faca gauri in oameni, incurajand astfel sangele sa faca o plimbare prin locuri in care nu ar trebui sa le viziteze – in mod special in timpul Primului Razboi Mondial, cand numarul mortilor si al ranitilor a ajuns la 37 de milioane, si mai ales cand exista o criza de bumbac, lucru care facea bandajarea soldatiilor destul de greu de indeplinit.
La acea vreme, Kimberly-Clark era o companie care fabrica hartie care a realizat ca poti sa faci mai multe cu miezul de lemn, nu doar sa-l transformi in hartie. De fapt, daca reusesti sa prepari combinatia potrivita de miez, poti sa obtii un material care, nu numai ca e de cinci ori mai absorbant decat bumbacul, dar si mult mai ieftin de produs. Kimberly-Clark a denumit acest nou produs „cellucotton” (ro. – „celubumbac”), iar Aliatii au sarit pe acesta ca albul pe orez – sau cangrena pe soldat.
Ghiciti cine a mai sarit pe cellucotton ca albul pe orez? Asistentele Antantei in zilele cand se simteau cel mai femei. Se pare ca acele bandaje super absorbante functionau foarte bine ca servetele sanitare de unica folosinta, ceva care nu era inca disponibil pentru femei in acea perioada. Pe atunci, majoritatea femeilor nu aveau de ales decat sa foloseasca, la propriu, carpe, bureti sau chiar nimic in timpul perioadei de menstruatie.
Deci, cand razboiul s-a incheiat, Kimberly-Clark avea o multime de bandage pentru sange, insa nu mai avea ce sange sa stearga. Asta, pana cand cineva si-a amintit ca, spre deosebire de razboi, menstrutia nu se va termina prea curand si ca acele asistente le-au folosit si ele in timpul razboiului. Acestea au trecut rapid prin procesul de re-branding, capitalizand chiar pe originea produslui, iar Kimberly-Clark a inceput sa distribuie produsul pentru igiena feminina, fiind salvatorul femeilor din toata lumea.
